Social Icons

luni, 28 februarie 2011

Victoria G are câteva poezii


În sfânta noapte de Crăciun
Am căutat un suflet bun,
Din totdeauna mi-am dorit
Un gând curat, neprihănit.
Apoi te-am întâlnit pe tine
Şi mi-ai pătruns în suflet,
Mi-ai dăruit zile senine
Cu doar un simplu zâmbet.

Am vrut să fii un simplu om
Şi să-ţi trăieşti viaţa,
Dar tu ai vrut să fim noi doi
Şi mi-ai redat speranţa.

Când ai pătruns în lumea mea
Am fost neliniştit,
Căci poate tu te vei schimba
Şi-am să te pierd subit.

Dar spre uimirea mea ai fost
Tot ce-mi puteam dori,
Iubită, mamă şi rămâi
Aleasa inimii.



Mereu am aşteptat ceva
Un zâmbet cald în preajma mea
Credeam că nu-mi va fi permis
Să te cunosc, suflet deschis.

Orice Crăciun era un haos
Şi îmi doream să treacă-ndată
Însă de când te am pe tine
Avem o viaţă laolaltă.

Acum, Crăciunul e un vis
Şi orice clipă e-o minune,
Cu tine sunt în paradis
Chiar dacă asta-i altă lume.

Familia pe care-o am
Alături de fiica noastră,
E viaţa care mi-o doream
O dulce perlă-albastră.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates