Social Icons

joi, 7 iunie 2012

Rămas bun, dulce copilărie!


Timpul trece şi cu el trec şi momentele importante din viaţa noastră...timpul nu ne iartă niciodată. Dacă ar exista vreo modalitate să dau timpul înapoi, aş face-o fără să mă gândesc de două ori...am atâtea momente pe care aş vrea să le retrăiesc şi să savurez din plin clipele petrecute cu unele persoane. Să pot să fiu din nou aceeaşi copilă naivă, inocentă şi mereu visătoare care îşi crea propria lume în jocuri, o lume în care nimeni nu îi putea face rău şi în care orice se putea întâmpla, în care miracolele existau şi răul nu îşi avea loc. Mi-ar plăcea să am din nou vârsta şi mintea din perioada în care jocurile erau singurul lucru care avea sens cu adevărat, când nu-mi păsa cine erau persoanele cu care mă jucam şi când puteam să mă supăr şi să mă joc cu acea persoană fără să mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, lucrurile frumoase nu durează mult timp şi toate trebuie să se schimbe. 
Timpul a trecut şi eu m-am schimbat...Acum nu-mi mai permit să copilăresc şi din păcate nu pot să schimb asta. Trebuie să mă supun schimbări şi trebuie să mă maturizez. De ce? Pentru că a venit timpul să „zbor” şi să-mi croiesc singură un drum în viaţă, să înfrunt totul de una singură şi să-mi îndeplinesc un vis din copilărie. A venit timpul să mă concentrez pe ceea ce contează cu adevărat. Să mă folosesc de atuurile mele şi de ce nu chiar şi de defecte! 
Rămas bun, dulce copilărie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates