Social Icons

joi, 8 noiembrie 2012

Secrete pentru tratarea buzelor uscate în zilele friguroase



În anumite perioade de vreme, şi mai cu seamă în sezonul rece, buzele noastre au de suferit. Pielea ce le acoperă se usucă, de multe ori chiar se îngroaşă şi se descuamează, provocând sângerări, crăpături, răni, care sunt destul de neplăcute. Principala problemă a uscării buzelor este într-adevăr vremea, dar mai sunt şi alte cauze precum deshidratarea sau hidratarea insuficientă, alergiile, folosirea anumitor paste de dinţi, fumatul sau lipsa vitaminelor A, B şi C. Aşadar, în cazul în care te confrunţi cu buze uscate şi crăpate, îţi recomandăm câteva remedii.
Hidratează-ţi buzele mai mult decât pielea
Una dintre cele mai bune metode de prevenire a uscării buzelor este să le hidratezi constant. Probabil petreci mult timp aplicând loţiune şi cremă pe faţă şi corp, dar uiţi de îngrijirea buzelor. Pielea lor este la fel de sensibilă ca cea din jurul ochilor, prin urmare trebuie tratată cu atenţie.
Balsamul natural de buze
Un balsam natural este ceara de albine. Pentru a fi eficient, utilizează-l întotdeauna înainte de a ieşi din casă. De asemenea, şi untul de cacao este recomandat pentru tratarea buzelor uscate, aplicând de patru ori pe zi sau mai des dacă buzele sunt foarte uscate. Un alt remediu la îndemână este uleiul de măsline, care înmoaie şi umezeşte eficient buzele crăpate.
Castravetele revigorează
Masează-ţi uşor buzele cu o felie de castravete proaspăt şi lasă "compresa" să acţioneze aproximativ 30 de minute. Vei vedea cum pielea buzelor tale se revigorează şi devine mai fină.
Terapia cu apă împotriva buzelor uscate
Dacă buzele sunt în mod continuu uscate, consumaţi minim opt pahare de 250 ml de apă pe zi. Apa te ajută la ameliorarea situaţiei întregului organism. Importantă este şi reducerea la minim a obiceiului umezirii buzelor cu limba, pentru că tocmai saliva favorizează şi mai mult uscarea lor.
De asemenea, atunci când sorbi ceai fierbinte pe durata zilei, sistemul tău circular se dilată şi astfel creşte hidratarea la nivelul ţesuturilor periferice. Evită alcoolul şi cafeina pentru că acestea sunt principalele substanţe care provoacă deshidratarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates