Social Icons

marți, 13 noiembrie 2012

Vrei picioare mai lungi şi mai frumoase? Uite ce pantofi trebuie să porţi



Bărbaţii sunt topiţi după femeile cu picioare sexy, iar femeile le invidiază pe cele dotate de la natură cu picioare lungi! Felul în care arată picioarele tale depinde într-o măsură foarte mare de încălţămintea pe care o porţi şi există câteva trucuri care te pot ajuta să subliniezi frumuseţea picioarelor tale!
Piciorul gol
Poate că nu e tocmai confortabil, dar experţii în modă sunt de acord că dacă porţi sandale sau pantofi pe piciorul gol, fără şosete, este mult mai atractiv din punct de vedere vizual. Celebrul Manolo Blahnik a declarat odată: “Unul dintre cele mai sexy lucruri la care mă pot gandi este un picior gol şi delicat de femeie într-un pantof de piele!”.
Înălţimea şi forma tocurilor
Nimic nu poate accentua frumuseţea picioarelor mai bine decât tocurile! Toată lumea, de la consultanţii în modă până la prietenele tale şi iubitul tău, îţi poate confirma asta!
1. Cu cât e mai înalt tocul, cu atât vei părea mai slabă!
2. Atenţie! Ortopezii nu recomandă tocuri mai mari de 8 cm!
3. Pantofii cu toc cui sau tip stiletto au efecte mai spectaculoase decât chirurgia estetică!
4. Tocurile subţiri mai incomode decât cele pătrate, dar sunt de departe cele mai elegante!
Încălţăminte cu efectul de alungire a picioarelor
1. Sandale cu două cureluşe! Cea mai bună opţiune ar fi un model în care cureluşele se intersectează în faţă sau în spate. Asigură-te că ai o pedichiură perfectă!
2. Pantofi cu botul uşor ascuţit! Botul rotund face ca piciorul să pară mai scurt!
3. Pantofii împodobiţi cu dantelă! Regina Maria Antoaneta – renumită pentru eleganţa şi rafinamentul ei – prefera acest tip de pantofi!
4. Pantofii foarte decupaţi, care aproape că îţi dezvăluie începutul degetelor!
5. Pantofii cu o cureluşă subţire în jurul gleznei! Dacă însă nu doreşti să atragi atenţia asupra gleznelor tale, atunci mai bine evită cureluşele în acea zonă!
6. Pantofii accesorizaţi cu o floare mare sau o fundă supradimensionată la vârf!
7. Pantofii cu vârful deschis! Sau, şi mai bine de atât, pantofii cu vârful deschis şi cu vedere la călcâi!
8. Pantofii cu toc cui şi cu platformă – da, cam din aceia pe care îi poartă actriţele de filme XXX, dar nici chiar aşa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates