Social Icons

miercuri, 17 aprilie 2013

Cum să acoperi trei dintre cele mai frecvente imperfecţiuni ale tenului: coşuri, cearcăne şi herpes. Trucuri simple, dar de efect




Să fim sincere, un ten dezastruos ne poate distruge întreaga zi sau chiar un eveniment important! Make-up artiştii însă ne oferă câteva metode prin care să ne ascundem eficient micile imperfectiuni ale feţei. Iată câteva dintre cele mai importante trucuri:
Cum să acoperi coşurile
Înainte de toate, orice s-ar întâmpla, nu atinge coşul, oricât de tentantă ar părea această mişcare! Soluţia indicată, simplă şi cu efect imediat este să aplici pe zona problematică gheaţă, ibuprofen sau picături pentru ochi, care după doar 5 minute de la folosire vor reduce semnficativ zona inflamată. Următorul pas este să foloseşti un fond de ten cu acoperire medie sau mare.
În cazul în care coşul tot îţi atrage atenţia, chiar şi după folosirea machiajului, acest mic truc te poate salva: utilizează un corector cu reflexii verzi, întrucât acestea vor neutraliza roşeaţa. Aplicat cu o pensulă mică şi ascuţită doar pe zona inflamată, acesta va acoperi cu totul coşurile şi îţi va oferi un ten perfect.
Cum să acoperi cearcănele
În cazul în care cearcănele tale sunt prea evidente şi au o culoare mov închisă, atunci investeşte într-un corector cu un ton mai galben decât produsele obişnuite. De asemenea, caută unul cu textura mai cremoasă, întrucât acesta se întinde mai bine.
După ce ai acoperit cearcănele cu el, aplică un strat superficial de pudră deasupra pentru a preveni adunarea produsului la colţurile ochilor. Această metodă te va ajuta să acoperi urmele nopţilor nedormite, însă nu exagera cu machiajul întrucât vei risca să arăţi ca o fantomă, cu zone albe sub ochi.
Cum să acoperi herpesul
Spre deosebire de celelalte două imperfecţiuni ale tenului, aceasta nu apare la fel de des, dar este mai dificil de acoperit. Cea mai bună soluţie pentru a scăpa de herpes este să îţi achiziţionezi plasturi, care pot să şi vindece rana în timp ce o ascund.
Apoi, după aplicarea medicamentului, machiază-te, întrucât aplicarea fardului este simplă şi va face rana aproape invizibilă. Singurul lucru la care trebuie să fii atentă este să nu stai sub lumină directă, deoarece plasturii sunt din plastic şi o vor reflecta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates