Social Icons

vineri, 12 iulie 2013

Ghidul bunelor maniere: varianta modernă (Partea I)

      Da, eticheta este acel „ceva“ care le transformă pe bunicile noastre în nişte doamne respectabile şi civilizate. Nu, nu am de gând să-ţi povestesc despre felul în care o domnişoară cu principii trebuie să se poarte la bal, ci despre reguli de bună purtare în lumea de azi. Aşadar, urmează noul ghid de bune maniere aprobat de experţi, pentru femeile civilizate. Da, ştim, tu eşti deja una dintre ele, dar nu-ţi strică să le treci în revistă din nou.
                       Eticheta la petreceri
          Chiar trebuie să confirm prezenţa atunci când primesc o invitaţie?
      Este elementar să faci asta, măcar pentru ca organizatorii să ştie cu aproximaţie pe câte persoane se pot baza. Şi dacă petrecerea despre care vorbim este o nuntă, atunci este OBLIGATORIU să confirmi participarea sau să inventezi un pretext politicos cu care să explici de ce nu ai cum să ajungi. Şi ar mai trebui să te gândeşti la un lucru simplu. Dacă ar fi vorba despre nunta ta şi ai fi nevoită să suni trei sferturi din listă pentru a-i întreba dacă vin sau nu (şi asta cu doar o săptămână înainte de marele eveniment)? Nu ar fi amuzant deloc, nu-i aşa?
          Este OK să vii cu cineva la o petrecere dacă pe invitaţie nu se precizează acest lucru?
      Nici vorbă! Până acum ai fost la destule evenimente pentru a şti că, atunci când poţi aduce pe cineva cu tine, acest lucru este specificat clar pe invitaţie. O excepţie ar putea fi cazul în care un prieten care nu este din oraşul tău te vizitează şi îi poţi răspunde gazdei că ai veni cu mare drag, dar este amicul tău în vizită şi nu îl poţi lăsa singur. Atunci gazda ta poate extinde invitaţia, dacă vrea. Pregăteşte-te totuşi sufleteşte pentru un refuz şi fă-ţi un plan de rezervă pentru seara respectivă.
          Este ciudat să le cer prietenilor care vin la petrecerea organizată de mine să aducă şi ei câte ceva?
      Având în vedere că traversăm o perioadă de criză, te poţi baza pe prieteni să completeze meniul unui picnic, să spunem. O sticlă de vin în plus, câteva sandwichuri delicioase sau o prăjitură făcută de o colegă foarte talentată în ale misterelor… zaharoase vor merge de minune cu gustările pentru care eşti deja celebră printre prieteni şi colegii de birou. Dacă organizezi o întâlnire formală, la un restaurant, şi inviţi tu pe toată lumea, fii pregătită să achiţi tu nota de plată. Dacă invitaţii se oferă să plătească, e în regulă să accepţi, dacă nu, sub nici o formă nu le poţi cere bani.
          Trebuie să invit pe toată lumea de la birou la petrecerea pe care o dau? NU. (Dar ai decenţa ca luni dimineaţă să nu le trimiţi tuturor poze de la petrecere.)
          Fostul meu iubit mi-a trimis o invitaţie de prietenie pe Facebook. Este nepoliticos să nu-i răspund? NU
          Dar invitaţia primită de la mama mea? E nepoliticos să o ignor? DA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates