Social Icons

marți, 8 octombrie 2013

O dimineaţă sănătoasă începe cu un suc de portocale


Dimineaţa perfectă la care aş visa eu este aceea în care ceasul nu-mi sună şi sunt lăsată să dorm cât îmi doresc fără gânduri sau obligaţii în acea zi. Dimineaţa perfectă când te trezeşti la cât îţi doreşte inima şi ştii că aceea este ziua în care poţi să faci orice îţi doreşti pentru că nimeni nu are aşteptări de la tine sau tu nu ţi-ai făcut planuri. Când după o săptămână în care a trebuit să fii harnic asemenea unei furnici şi în care nu ai avut timp să-ţi tragi sufletul nici o clipă. Şi după un somn bine meritat te trezeşti cu un apetit uriaş şi mergi liniştită în bucătărie, iar primul lucru pe care îl zăreşti este coşul cu fructe şi îţi atrage atenţia cel mai tare acele portocale gustoase. Primul lucru care mi-ar plăcea să-l gust în această dimineaţă ideală este un suc de portocale natural, dar îmi lipseşte storcătorul de fructe. Oftez  tristă şi îmi desfac o portocală şi o mănânc cu poftă.
În această dimineaţă ideală pentru mine decid că trebuie să-mi cumpăr un storcător cât mai bun şi căutând pe internet aflu că o mulţime de persoane au o părere foarte bună despre storcătoarele cu presare la rece. Încântată de ceea ce citesc decid să caut oferte şi descopăr pe site-ul unui magazin online storcătorul Hurom şi după spusele multora acesta ar fi cel mai bun din branşa lui. Sun o prietenă care şi-a cumpărat recent un asemenea storcător şi începe să-mi povestească entuziasmată despre sistemul de stoarce fără frecare, apoi începe să-mi spună că este mult mai silenţios decât vechiul aparat şi că acest storcător poate stoarce mult mai mult suc din fructe şi din legume şi nu numai. Continuă invitându-mă la ea acasă pentru a încerca un nou suc din ţelină, accept destul de sceptică invitaţia ei şi mă pregătesc rapid pentru a pleca ea.
Ajunsă la ea acasă zâmbesc uimită când văd că ea deja pregătise sucul despre care îmi povestea, ne aşezăm la masă şi încerc acea noutate pentru mine. Uimită de gust îl sorb pe tot şi îmi spun că aşa vreau să înceapă de acum dimineaţa într-o manieră sănătoasă şi îmi promit că de îndată ce mă voi întoarce acasă o să-l comand de aici.
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates